Halloween 2015

Activitati » Evenimente » Halloween 2015

Noi cu toţi ne costumăm,

Noaptea ca să o serbăm,

Şi apoi din casă-n casă,

Vrem bomboane de pe masă ...

Care-i marea sărbătoare,

Halloween... să fie oare?

 

Da, este chiar Halloween! Ca în fiecare an, sărbătoarea Halloween-ului aduce evenimente inedite în toată ţara și, evident, la Colegiul Naţional “Gheorghe Roșca Codreanu”, Bârlad.

Ca de fiecare dată, și în acest an, elevii instituţiei au sărbătorit Halloween-ul așa cum se cuvine: prin activităţi  specifice spaţiului Anglo-Saxon, activităţi interactive și pline de ingeniozitate în limba engleză.

Scopul desfășurării acestor activităţi a fost acela de a pune în valoare cunoștinţele elevilor despre elementele de cultură și civilizaţie din Statele Unite ale Americii și  din Regatul Unit și de a-i încuraja să afle mai multe despre tradiţiile acestor ţări minunate.

Participanţii, costumaţi în personaje de  poveste și-au dat întâlnire într-un cadru informal cu decoruri inspirate de simbolurile specifice Halloween-ului pentru a îndepărta “spiritele rele” concretizate în prezent prin răutate, egoism, impoliteţe, etc. într-o atmosferă plină de muzică, lumină și culoare, unde jocul a fost elementul dominant.

Sperăm că activităţile au dat un farmec deosebit ultimei zile din luna octombrie 2015 și a reprezentat un  prilej minunat de a socializa în limba engleză, de a lega prietenii şi de a se distra. Happy Halloween 2015!

 

Profesor Cristina Nistor

Şef Catedra de Limbi Moderne

Facebook