Page 22 - Revista Codreaniada nr.5
P. 22
▪ Cum de ai ales să studiezi Management?
Am început cu Jurnalism. Ca să vezi că am
continuat, și după liceu, să îmi caut vocea.
Însă, după primul an de București, m-am
angajat în vânzări. Pe de o parte, exista
sentimentul că mă plafonez și pe de altă
parte era nevoia de a mă întreține. Am
descoperit un domeniu care mă fascina,
așa că am decis să fac trecerea de la
Jurnalism la Management.
▪ Ai simțit vreodată prejudecăți
referitoare la facultatea și domeniul
tău, căci nu sunt catalogate drept
convenționale?
Prejudecățile, ca și frica de a vorbi în Emoția trebuie să existe,
public, sunt ceva ce dobândim pe parcus. altfel nu ai ce transmite.
Odată ce înțelegem că ceea ce se învață
se poate și dezvăța, dăm la o parte Totul este să o educi și să o
prejudecățile și putem vedea că canalizezi cum trebuie.
neconvenționalul este mult mai ofertant.
▪ Cum a fost experința ta în vânzări? Care ▪ De la speaker la antrenor – cum au fost
a fost cea mai mare lecție pe care ai experiențele tale în concursurile
învățat-o? O experiență funny? naționale de public speaking, atât ca
Experiențele în vânzări și în vorbitul în speaker cât și din postura de antrenor?
public nu se opresc vreodată. Fie că îți Revelatoare, în ambele situații. Ca
vinzi o idee, o dorință sau un vis, ești speaker descoperi că lucrurile care te
vorbitor în public în fiecare zi. Cea mai speriau, erau de fapt un mare, mare
mare lecție pe care am învățat-o a fost avantaj. Emoția trebuie să existe, altfel nu
faptul că NU trebuie să-i mulțumesc pe ai ce transmite. Totul este să o educi și să
toți. Pierdeam timp, energie și nervi. o canalizezi cum trebuie. Ca antrenor,
Povestea celei mai amuzante experiențe trăiești același sentiment ca un speaker,
din vânzări mi-a adus și marele premiu în doar că multiplicat.
cadrul unui prestigios concurs de public
speaking: e momentul în care încerc să
conving doi clienți de rezistența unei
canapele, mă arunc hotărât pe ea, iar
aceasta mă înghite cu totul.
21